Mitropolia Basarabiei: vizita la parohia din satul Carpineni r.Hincesti

Duminică, 15 noiembrie 2015, PS Antonie de Orhei, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Chişinăului, a oficiat, , cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Petru, Arhiepiscop al Chişinăului, Mitropolit al Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor, Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie la paraclisul comunităţii „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de biruinţă” din satul Cărpineni, raionul Hânceşti (preot paroh Mihail Zghibarţă).

După Sfânta Slujbă, PS Antonie s-a referit la Evanghelia din Duminica a XXII-a după Rusalii. Între altele, PS Antonie a specificat: „Pilda Bogatului nemilostiv ne arată că viaţa de dincolo, viaţa veşnică, depinde de faptul cum am folosit viaţa aceasta trecătoare. Viaţa trăită în uitare de Dumnezeu şi de semeni ne apropie de chinurile veşnice şi ne îndepărtează de Împărăţiei Cerurilor”.

PS Antonie a apreciat activitatea părintelui Mihail Zghibarţă, care „cu multă jertfă a început ridicarea unui locaş de închinare”. „Ştiu că-i este greu părintelui, dar vedem că, în pofida piedicilor, construcţia sfântului locaş avansează. Mulţumim părintelui pentru misiunea sa deloc uşoară, pe care o desfăşoară, aici, la Cărpineni şi vă mulţumim şi frăţiilor voastre care susţineţi activitatea părintelui Mihail”, a mai spus PS Antonie.

Părintele Mihail i-a vorbit PS Antonie despre mersul lucrărilor de construcţie şi despre ostilitatea preoţilor Grigore Iovu şi Nicolae Olaraşu, slujitori şi ei în Cărpineni, (dar în jurisdicţia Patriarhiei Moscovei) faţă de sfinţia sa, faţă de parohia „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de biruinţă” din satul Cărpineni şi faţă de Mitropolia Basarabiei. „În sat sunt cinci case de rugăciune ale altor confesiuni, dar aceşti preoţi lovesc doar în Mitropolia Basarabiei. La botez, la cununie, la înmormântare şi oriunde s-ar afla, neapărat amintesc şi de Mitropolia Basarabiei. Explicarea Sfintei Evanghelii, la Sfânta Liturghie, este înlocuită cu defăimarea Mitropoliei Basarabiei. Slujbele noastre nu sunt primite la Dumnezeu, doar ale lor. Şi unii creştini cred în aceste minciuni”, a mărturisit părintele Mihail. Părintele a spus că la adresa sfinţiei sale au fost formulate şi ameninţări cu răfuiala fizică.

Comunitatea „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de biruinţă” din satul Cărpineni are 0,26 de ari, pe teritoriul fostei Fabrici de vin. Temporar slujbele sunt oficiate într-un vagon, unde este amenajat un paraclis. Lăcaşul a fost sfinţit pe data de 29 aprilie 2013, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Petru, Arhiepiscop al Chişinăului, Mitropolit al Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor, de către un sobor de preoţi în frunte cu părintele Ioan Cosoi, vicar administrativ al Mitropoliei Basarabiei şi părintele protoiereu mitrofor Anatolie Balan, protopop de Hânceşti. Prima Sfântă Liturghie a fostă oficiată, pe data de 5 mai 2013, de Învierea Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Prima vizită în satul Cărpineni, PS Antonie a efectuat în data de 28 septembrie 2014, când a fost oficiată prima liturghie arhierească. În ziua de 26 octombrie 2014, Întâistătătorul Mitropoliei Basarabiei, Înaltpreasfinţitul Mitropolit şi Exarh Petru, a sfinţit piatra de temelie a bisericii „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de biruinţă” din satul Cărpineni, raionul Hânceşti.

Satul Cărpineni este cea mai mare localitate din raionul Hânceşti şi are o populaţie de 10.600 de locuitori. În sat mai funcţionează două biserici ortodoxe, subordonate Mitropoliei Moldovei (Patriarhia Moscovei) şi cinci case de rugăciune ale altor confesiuni.

Biroul de presă al Mitropoliei Basarabie

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s