O nouă parohie a Mitropoliei Basarabiei!

Duminică, 25 octombrie 2015, PS Antonie de Orhei, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Chişinăului, a oficiat, cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Petru, Arhiepiscop al Chişinăului, Mitropolit al Basarabiei şi Exarh al Plaiurilor, Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie la paraclisul „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din satul Negreşti, raionul Străşeni (preot paroh Protoiereu Mitrofor Petru Mâţu).

După Sfânta Slujbă, PS Antonie s-a referit la Evanghelia din Duminica a XXI-a după Rusalii şi la Sfinţii Părinţii de la Sinodul VII Ecumenic.

Preasfinţitul Antonie a apreciat efortul părintelui Petru care în scurt timp a amenajat un spaţiu de rugăciune într-un vagon. Ierarhul i-a dăruit părintelui Petru două cărţi de cult – un Liturghier şi un Molitfelnic, dorindu-i păstorire îndelungată spre mântuirea sufletelor credincioşilor încredinţaţi spre păstorire. Fiecare creştin a primit, din partea ierarhului Mitropoliei Basarabiei, câte o iconiţă cu chipul Maicii Domnului.

Părintele Petru i-a mulţumit Preasfinţitului Antonie pentru vizită, pentru daruri şi pentru binecuvântare arhierească, menţinând şi sprijinul pe care l-a avut din partea Întâistătătorului Mitropoliei Basarabiei, Înaltpreasfinţitului Mitropolit şi Exarh Petru l-a înregistrarea comunităţii.

După Sfânta Liturghie, părintele Petru i-a invitat pe toţi cei prezenţi la o agapă frăţească.

Părintele Petru i-a vorbit PS Antonie şi despre mersul lucrărilor la şantierul noului sfânt locaş, menţionând şi greutăţile cu care se confruntă la înălţarea noii biserici.

Comunitatea „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din satul Negreşti, raionul Străşeni  a fost înregistrată la Ministerul Justiţiei la 17 august 2015. Prin decret mitropolitan păstor al comunităţii a desemnat părintele Protoiereu Mitrofor Petru Mâţu. Prima Sfântă Liturghie a fost în ziua de 14 octombrie, ziua când creştinii, care ţin sărbătorile pe stilul vechi, sărbătoresc Acoperemântul Maicii Domnului.

Biroul de presă al Mitropoliei Basarabiei

O nouă parohie a Mitropoliei Basarabiei

Galerie Foto:

O nouă parohie a Mitropoliei Basarabiei
O nouă parohie a Mitropoliei Basarabiei
O nouă parohie a Mitropoliei Basarabiei
O nouă parohie a Mitropoliei Basarabiei
O nouă parohie a Mitropoliei Basarabiei
O nouă parohie a Mitropoliei Basarabiei
O nouă parohie a Mitropoliei Basarabiei
O nouă parohie a Mitropoliei Basarabiei
O nouă parohie a Mitropoliei Basarabiei
Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s