Părintele Sergiu Aga de la Orhei își propune un centru comunitar în ajutorarea societății!

Părintele Sergiu Aga de la Parohia Ortodoxă Română „Sfântul Cuvios Vasile de la Poiana Mărului”, din Orhei mereu implicat in problemele societații, după ce a finisat lucrarile rămase din anii trecuti de la Biserica de la Poiana Bradului din Orhei, deja sa apucat de un nou proiect, un centru comunitar, la care lucrarile au pornit cu ceva timp in urmă, dar lucrul pornit deacum se vede pe zi ce trece, este îmbucurător faptul că avem astefel de Preoți în țară în cadrul Mitropoliei Basarabiei, Preotul Paroh Sergiu Aga este si un bun român, patriot și iubitor de țară și de neam , a dovedit-o de nenumărate ori prin faptele sale pe care le-a făcut si le face în continuare!

-Părintele Sergiu Aga:
În această toamnă a demarat construcția unui centru comunitar, prin care Parohia Ortodoxă Română „Sfântul Cuvios Vasile de la Poiana Mărului”, din Orhei, își dorește să se implice în soluționarea multor probleme sociale cu care se confruntă societatea orheiană. Acest centru își dorește să devină, de asemenea și un legăn de cultură și spiritualitate românească.

Fotografia postată de Sergiu Aga.
Fotografia postată de Sergiu Aga.
Fotografia postată de Sergiu Aga.
Fotografia postată de Sergiu Aga.
Fotografia postată de Sergiu Aga.
Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s